Aparțin generației Baby Boomer și am fost din copilărie educată in spiritul păcii, armoniei, empatiei, dragostei pentru frumos, pentru natură, a respectului de sine și față de ceilalți oameni din jur.

Bunicul matern a luptat pe front in timpul celui de-al doilea război mondial și a rămas cu multe amintiri traumatizante pe care ni le impărtășea in copilărie.

Părinții mei erau in București in anii de după război, dar mama fiind născută in acest oraș a trăit sub bombardamente impreună cu familia ei, având tatăl pe front.

In copilărie am ascultat multe povestiri despre ororile războiului, despre victime, despre foamete și mi-am creat propriile temeri și convingeri pe această temă.

Cea mai dureroasă experiență a mamei mele s-a produs in timpul bombardamentului din 4 aprilie 1944 asupra Bucureștiului. Familia compusă din mama (respectiv bunica maternă) si trei copii (două fete si un băiat, respectiv surorile și fratele mamei mele) locuia in cartierul Bucureștii Noi.

Mama mea in vârsta de numai paisprezece ani, lucra deja la un patron evreu care deținea un magazin pe strada Lipscani, in centrul vechi al Bucureștiului. In ziua bombardamentului din zona Gării de Nord aflată nu atât de departe de cartierul Bucureștii Noi, a plecat din Lipscani in fugă pe jos pentru a vedea ce se intâmplă cu familia ei. A ajuns acasă epuizată după ce trecuse de mormane cu victime și dărâmături…Și-a găsit familia ascunsă sub pat, in viață!

De atunci, din copilărie, am urât războiul din toată inima și mi-am dorit ca astfel de istorii sângeroase să nu se mai repete NICIODATĂ!