Emil Brumaru

Cezar Paul-Badescu: interviu realizat cu poetul Emil Brumaru

Femeia a fost în Rai, a făcut figura cu mărul… O figură necesară, vă daţi seama ce se întâmpla dacă nu-i alunga din Rai, rămâneau doar Adam şi Eva, contemplându-se mereu. Fără diavol nu prea exista şansa de a ne iubi trupeşte.“ „Întâi a fost amorul si după-aceea a venit poezia. Eram în Iaşi, stăteam lângă Teatrul Naţional, eram o gaşcă – gaşca teatrului – şi a venit o fată de la Bucureşti cu codiţe negre, foarte ochioasă, care avea rude chiar în curtea teatrului. Am cooptat-o foarte repede în gaşca teatrului. A stat doar vreo zece zile ,dar în timpul în care am stat acolo ne-am îndrăgosit, o dragoste absolut reciprocă. Toţi erau invidioşi, cum am reuşit asta. Îmi arunca bileţele de sus, de unde stătea. A mai venit în zonă, dar nu a fost lăsată să vină în Iaşi, eram un pericol. I-am scris scrisori şi atunci am început să scriu şi versuri. Dar scriam penibil. Ea a făcut un gest necugetat că mi le-a adus. Erau penibile.“Citeste mai mult: adev.ro/n6do4b

 

Femeia a fost în Rai, a făcut figura cu mărul… O figură necesară, vă daţi seama ce se întâmpla dacă nu-i alunga din Rai, rămâneau doar Adam şi Eva, contemplându-se mereu. Fără diavol nu prea exista şansa de a ne iubi trupeşte.“ „Întâi a fost amorul si după-aceea a venit poezia. Eram în Iaşi, stăteam lângă Teatrul Naţional, eram o gaşcă – gaşca teatrului – şi a venit o fată de la Bucureşti cu codiţe negre, foarte ochioasă, care avea rude chiar în curtea teatrului. Am cooptat-o foarte repede în gaşca teatrului. A stat doar vreo zece zile ,dar în timpul în care am stat acolo ne-am îndrăgosit, o dragoste absolut reciprocă. Toţi erau invidioşi, cum am reuşit asta. Îmi arunca bileţele de sus, de unde stătea. A mai venit în zonă, dar nu a fost lăsată să vină în Iaşi, eram un pericol. I-am scris scrisori şi atunci am început să scriu şi versuri. Dar scriam penibil. Ea a făcut un gest necugetat că mi le-a adus. Erau penibile.“Citeste mai mult: adev.ro/n6do4b
Femeia a fost în Rai, a făcut figura cu mărul… O figură necesară, vă daţi seama ce se întâmpla dacă nu-i alunga din Rai, rămâneau doar Adam şi Eva, contemplându-se mereu. Fără diavol nu prea exista şansa de a ne iubi trupeşte.“ „Întâi a fost amorul si după-aceea a venit poezia. Eram în Iaşi, stăteam lângă Teatrul Naţional, eram o gaşcă – gaşca teatrului – şi a venit o fată de la Bucureşti cu codiţe negre, foarte ochioasă, care avea rude chiar în curtea teatrului. Am cooptat-o foarte repede în gaşca teatrului. A stat doar vreo zece zile ,dar în timpul în care am stat acolo ne-am îndrăgosit, o dragoste absolut reciprocă. Toţi erau invidioşi, cum am reuşit asta. Îmi arunca bileţele de sus, de unde stătea. A mai venit în zonă, dar nu a fost lăsată să vină în Iaşi, eram un pericol. I-am scris scrisori şi atunci am început să scriu şi versuri. Dar scriam penibil. Ea a făcut un gest necugetat că mi le-a adus. Erau penibile.“Citeste mai mult: adev.ro/n6do4b

Elena Niculescu:

Domnul Brumaru Emil face poezie din orice este legat de femeie, chiar daca uneori nu exista nicio legatura fireasca intre subiect si predicat! Atunci inventeaza dansul ceva delicat, ingeresc, sau concret, terestru, vizual, olfactiv, etc.”

Doru Castaian: „Am făcut imprudenţa să iau din raftul bibliotecii mele unul din volumele de opere ale lui Emil Brumaru de la Polirom, “ca să citesc doar una, două..”. Evident, am fost resorbit în universul hipnotic al celui mai senzual poet român din câţi cunosc. Am lăsat orice altă lectură pentru moment şi ştiu că voi devora (iar!) cele câteva sute pagini ale volumului, fără să respir (prea mult). E cumva straniu: la nivelul temelor şi al anvergurii poetice, Brumaru nu pare unul dintre patriarhi, nu este un inovator şi nu ştiu câtă sevă nouă a dat limba română în versurile lui. Şi totuşi, rareori limba a tors mai frumos sub creionul cuiva, rareori s-au cântat mai frumos pliurile femeii în pliurile limbii, rareori s-a sedus mai onest (ce oximoron!), rareori s-a imaginat o slujbă de iertare mai convingătoare pentru toţi păcătoşii lumii. Emil Brumaru este, cred, un maestru olandez al limbii române.”

Elena Niculescu:

„Oniric, sau nu, are o anume muzicalitate a cuvintelor din a caror potrivire ies triluri gingase! Asemanarea cu pictura olandeza care slefuieste detaliile pana la perfectiune este foarte potrivita!”

Anunțuri