Acest articol mi-a amintit brusc de SOCUL pe care-l produceam atunci cand mergeam in delegatii externe si intalneam oameni noi, necunoscuti pana atunci!
Ma intrebau: cum, esti din Romania si n-ai tenul inchis la culoare???
Apoi ma-ntrebau unde am invatat engleza, la Oxford?

Sau franceza, la Sorbonna?
Raspunsul meu ii naucea intotdeauna: nu, la scoala romaneasca am invatat si apoi la facultate, tot in Romania!

Un client din Germania al companiei in care lucram facuse la un moment dat o fixatie: cand raspundeam la telefonul din birou si el era la celalt capat al firului, cautand-o pe colega mea care lucra zona, mereu imi spunea ca este imposibil ca o persoana care vorbeste franceza atat de bine sa fi studiat in Romania. Dar pe mine deja ma irita felul lui de a o spune…si in loc sa ma simt flatata, sfarseam prin a ma simti ofensata de-a dreptul!

Niciodata n-am suportat obraznicia strainilor si tendinta lor de a ne cauta nod-in-papura pentru ca suntem romani, tendinta lor de a ne trata de sus pentru simplul motiv ca altii obisnuiau sa se ploconeasca la ei in vederea obtinerii unor foloase personale.

Ironiile si glumele proaste le inghetau pe buze daca-si permiteau sa le faca, deoarece gaseam intotdeauna o formula eleganta de a-i atentiona ca gresesc.

Am mers intotdeauna pe principiul: respecta-ma, ca sa te respect!

Iar pentru simplul motiv ca eram femeie, i-am determinat in timp sa ma trateze in mod egal, ca de la un partener de afaceri la altul, pentru ca nu ma reprezentam pe mine personal, ci reprezentam o companie, o tara.

cladire Doamnei