Ceea ce pare de neinteles la prima vedere, are intotdeauna si un sambure de adevar.

Mai multi romani care traiesc si muncesc in afara granitelor au povestit aici cum si cand s-au simtit discriminati.

Este foarte regretabil ceea ce se intampla si ca roman care am calatorit mult in strainatate pot sa ma simt revoltata pe de o parte, iar pe de alta sa recunosc ceea ce m-a deranjat in decursul anilor la conationalii nostri.

In primul rand: romanii sunt cei mai aprigi dusmani ai romanilor de pretutindeni. Ura, gelozia si invidia sunt de regula „sentimentele” pe care le nutresc romanii fata de ceilalti compatrioti.

Daca evreii si armenii nutresc unii pentru altii sentimente de solidaritate, intrajutorare, oriunde s-ar afla, la noi nu se intampla asa, iar exemple s-ar gasi de dat, dar nu acesta este scopul. Biserica ortodox-crestina incearca sa vina in intampinarea romanilor, sa-i uneasca, sa-i determine sa se iubeasca unii pe altii, dar nu stiu in ce masura si reuseste s-o faca.

In al doilea rand: este adevarat ca foarte multi romani au comis infractiuni in tarile unde au emigrat, iar canalele mass-media din tarile respective au dat o amploare deosebita acestor intamplari. Astfel s-a creat o adevarata psihoza internationala despre cat de „criminali” sunt romanii si cat rau pot sa faca. Din pacate reactiile oficiale au fost inexistente, sau destul de voalate. Din ce motive nu stim exact: poate a fost o strategie anume de a nu se deteriora relatiile diplomatice dintre tari, sau pur si simplu slabiciune…

In al treilea rand: despre romanii inteligenti, talentati, ingeniosi, muncitori se vorbeste in general foarte putin, ca si cum trendul ar fi sa-i tinem sub acoperire, sa nu afle nimeni despre ei. Nemaivorbind despre valorile culturale traditionale romanesti despre care ne ferim sa vorbim raspicat, de parca ne-ar fi rusine cu ele.

In al patrulea rand: promovam in ultimii ani numai coruptia, diletantismul, incoerenta si lipsa de implicare a romanilor in treburile tarii. Pentru omul de rand avem numai cuvinte grele, iar acesta se simte impovarat si dezamagit. Ar trebui sa folosim cuvintele brave, de incurajare si in afara zidurilor salilor de sedinta de partid. Si atunci cu siguranta totul ar incepe sa straluceasca altfel.