S-a ajuns la concluzia ca numarul celor care au de rambursat credite la banci depaseste numarul salariatilor din Romania.
O alta concluzie este aceea ca numarul celor care au luat credite cu buletinul, fara garantii, este foarte mare si aici ar exista cel mai mare procent de imposibilitate de rambursare a creditelor. Dar se presupune ca toate aceste credite sunt asigurate de companiile de asigurare si reasigurare a creditelor bancare, deci pierderea este acoperita din provizioanele constituite deja si deductibile fiscal.
In general bancile au fost in continuare profitabile, deci faptul ca au marit in continuare dobanzile dorind sa ii ingroape pe datornici, este un capitol tabu de care ele tin cu dintii. Deci bancile nu accepta, asa cum ar fi normal, sa reduca dobanzile la creditele vechi, pe care cei imprumutati nu le mai pot plati.
Exemplul cel mai elocvent este cardul de credit EFG la care platesti suma minima lunara si datoria creste progresiv, pentru ca asa au construit bancherii acest produs de-a dreptul „periculos” la care dobanda a crescut in ultimii ani fiind o dobanda variabila si daca vrei sa lichidezi cardul afli ca ai de platit dupa ani de zile de cotizat lunar, mai mult decat ai imprumutat, ceea ce este de neconceput!
Astazi au aparut in presa declaratiile BNR: „Bancherii au trecut criza aruncand povara pe clienti”

Lasă un comentariu