Astazi m-am intalnit cu fostii mei colegi de birou, oameni care au lucrat in sistemul de comert exterior de altadata. Unii dintre ei au pus bazele acestei activitati inca de la inceputuri, dar putini au mai ramas in viata. Am stat de vorba cu o doamna care a intrat in al opzeci si noualea an de viata, a fost prima mea sefa de serviciu. O femeie foarte inteligenta, dura, aspra, dar cu veleitati de diplomata si negociatoare, vorbitoare de franceza si germana.

Avea intotdeauna raspunsuri pregatite si stia sa faca fata presiunilor, avea o putere de munca iesita din comun si gasea solutii acolo unde altii se incurcau in propriile probleme.

Este un fel de etalon al operatiilor in compensare care se faceau pe atunci si chiar daca uneori nu intelegea nimeni mare lucru din ceea ce gandea dansa, de cele mai multe ori reusea sa limpezeasca totul intr-un final.

Ceea ce-mi placea era felul in care centraliza situatiile pe care trebuia sa le prezinte conducerii, ministerului, etc.

Le „aranja” in asa fel incat acestea sa poate fi verificate pe verticala, pe orizontala, dar mai ales pe diagonala!

I-am marturisit ca as vrea sa scriu o istorie a comertului exterior intrucat imi dau seama ca oamenii din ziua de azi nu cunosc mai nimic din ceea ce a insemnat aceasta activitate si m-a incurajat spunandu-mi ca ar fi binevenita!

Am sa ma straduiesc s-o scriu!