Sunt momente de cumpana, suntem contemporanii unor situatii pe care nu ni le puteam imagina cu o jumatate de an in urma. Caruselul care s-a declansat brutal in luna septembrie 2008, pornit cu ceva timp in urma in tacere, nu a incetat sa ne uluiasca pana la sfarsitul anului 2008.
S-au adunat cifre si s-au facut statistici de-a dreptul impresionante, avem aici una dintre acestea:
http://www.wall-street.ro/articol/International/56327/Statistici-incredibile-ale-crizei-financiare-in-2008.html

Pentru anul 2009 s-au facut tot felul de predictii sumbre, nu stim exact care va fi situatia, dar anul acesta a inceput sub auspicii destul de pesimiste la care au contribuit in mare masura evenimentele din Fasia Gaza, care sunt in continua desfasurare. Amploarea acestora a estompat ingrijorarea pentru evenimentele petrecute in luna decembrie 2008 in Atena, datorita carora grecii au inregistrat pierderi de milioane de euro.

Aseara am vazut la National Geografic imagini din Dubai si ma gandeam ce inseamna cu adevarat boom-ul economic pentru unele tari si cum se poate deteriora totul daca oamenii hotarasc acest lucru.