Observ în ultimul timp dorința oamenilor de a vizita casele vechi din București, de a participa la evenimente mondene organizate în astfel de spații, la baluri costumate în spiritul perioadei interbelice.
Există de asemenea castele care își deschid porțile iubitorilor de tradiții din alte vremuri.
După nouăzeci mulți români își doreau să locuiască într-o casă pe pământ. Unii au achiziționat terenuri, dar n-au reușit niciodată să-și construiască o casă nouă, alții și-au ridicat vile la munte, la mare, ori în apropierea Bucureștiului. Sunt foarte multe povești pe această temă. În ultimul timp foarte mulți bucureșteni și-au achiziționat case cu terenuri agricole și își cultivă singuri legume și fructe pentru consumul personal.
Nimic nu-i imposibil, dar trebuie depus un efort suplimentar pentru a pregăti terenul, a planta semințe sau răsaduri, pentru a îngriji culturile și așa mai departe. Nici să cosești iarba nu-i o muncă simplă, iar ridicarea unei căpițe de fân poate fi o adevărată provocare!
Cei care au decis să părăsească Bucureștiul invocă tot felul de motive în susținerea alegerii făcute, dar nu-mi plac cei care blamează capitala și locuitorii orașului atunci când își argumentează decizia pe care au luat-o.

Lasă un comentariu