Bloggarii si jurnalistii sunt foarte indignati: Pasajul Victoria nu trebuie sa fie daramat.

De cateva zile incoace, toata blogosfera se agita. Toata lumea se pronunta pentru pastrarea comorilor patrimoniale ale Bucurestiului, ale Romaniei. S-au redactat petitii, s-au trimis mail-uri, subiectul e discutat pe multe bloguri. Mi-am dat seama ca bucurestenii isi iubesc mult orasul si ar dori ca anumite locuri sa ramana nealterate, cladirile vechi sa fie consolidate, sau recladite identic, asa cum au facut austriecii in Viena.

Cautand sa identific corect Pasajul Victoria, deoarece intre Strada Academiei si Calea Victoriei sunt patru pasaje: Pasajul Comedia, Pasajul Majestic, Pasajul Englez si Pasagiul Victoria, mi-am dat seama inca o data ca sunt locuri pe langa care am trecut de zeci sau sute de ori in viata, dar in care n-am intrat decat de cateva ori sau niciodata. Asa este si acest pasaj care pe strada Academiei era obturat de tarabe cu fructe si legume, sau dulciuri, patiserie de ani de zile, iar mai departe era un Fornetti, urma un Oficiu Postal, iar pe colt era pe vremuri o cofetarie, Hotelul Continental. Vis-a-vis este fostul hotel Negoiu, care a fost transformat dupa ’90 in primul centru de afaceri din zona, iar acum gazduieste ASTRA la parter si la etaj, iar mai sus Ministerul Comertului avea birouri cu ani in urma, acum nu stiu exact daca mai au.

In ultimii optsprezece ani centrul Bucurestiului a suferit niste schimbari majore. Reabilitarea cladirilor de pe marile bulevarde Balcescu, Magheru, Calea Victoriei, Regina Elisabeta este imperios necesara.

Reabilitarea centrului vechi al orasului treneaza de atatia ani. Au aparut cateva terase si hoteluri in zona, ce-i drept, dar nu exista armonie arhitectonica, este la latitudinea fiecaruia sa faca ce vrea.

Este normal sa ne dorim un oras cu cladiri noi, dar in toate orasele lumii exista cladiri monumentale, de patrimoniu, fiecare natiune isi iubeste trecutul. Nu am sa pun link-uri aici, nu am sa postez petitii, dar sper ca primarul orasului D-l Sorin Oprescu sa ne demonstreze ca iubeste Bucurestiul si ii respecta pe bucuresteni.

Acesta este Pasajul Victoria ?  Nu, acesta este Pasajul Villacross sau Villacroix, fost Bancorex, care este dublu si face legatura intre Calea Victoriei (chiar vis-a-vis de Galeriile Victoria) si str. Lipscani, pe partea laterala a BNR, strada se continua in Academiei.